Servus, Mihai…

Bine-ai venit pe blogul dumitale. Mare atenţie să nu cazi jos de fericire.

Te anunţăm festiv că eşti unul dintre fericiţii (dar şi nefericiţii, în acelaşi timp) celebri “blogdamnaţi la Internet”. Ai fost selectat pe sprânceană, împreună cu alte câteva măreţe voci, să ne cânţi din tastatură.

În urma unei ample activităţi de siluire prin şantaj sentimental, avem intenţia mârşavă de a atrage spre blogging cât mai multe şi cât mai talentate burice de degete, care ştiu să scrie un cuvânt coerent, fără să se împleticească în semne de punctuaţie, sh-uri şi tz-uri, dar – mai mult – chiar să-l scrie.

Precum situaţia actuală din blogosferă este în pragul alterării calitative, scopul nostru suprem este de a ni se alătura oameni… interesanţi, care ar fi capabili să ridice proverbiala ştachetă.

Până acum au existat doar poll-uri, concursuri sau acţiuni pasive de a afla “cine este aşteptat în blogosferă” şi, eventual, a-i invita cu vorba bună. Iar cererea este mare! Am decis că este momentul să contribuim activ (chiar despotic) pentru atingerea acestui ţel.

Mai pe scurt, facem bloguri cu de-a sila, punem omul în faţa faptului împlinit, nu mai are scuza ne-iniţiatului şi trebuie doar să binevoiască să-l întreţină editorial.

Desigur, îi vom sta cu toţii la dispoziţie pentru orice sprijin de ordin tehnic sau procedural.

Aşteptăm să fim contactaţi, prin efectuarea unui dublu click unde scrie `aici`, pentru a putea intra în posesia parolei de logare (care mai apoi poate fi modificată) şi a câtorva indicaţii de început.

Acest blog poate fi strămutat pe altă moşie, modificat, grafic sau structural etc. Ce NU (scris mare şi cu portocaliu) se cuvine a se face este să fie închis.

Acestea fiind citite, scrie.

Darius

103 Responses to “Servus, Mihai…”

  1. Darius Says:

    Acesta este un exemplu de comentariu. El va arăta fie:
    “Vai, Găy, vă îndrăgesc şi respect. Speram de mult să vă pot citi şi pe Internet, gratuit şi direct, putând şi interacţiona cu dvs. Vroiam să vă întreb…”
    fie
    “Huiduuu! Vrem pe Huiduuu! Huuu! Idu.“, după caz.
    Sperăm să nu te descurajeze sau gâdile prea tare nici una dintre variante. Te aşteptăm cu prima însemnare.

    • Fanica Says:

      @Gainusa s-a grabit al naibii de repede.Au trecut 51/2 ani si …pauza. Am cazut ca musca-n lapte, dorind sa huidu,,,iiiiii pe mistocarul hui…duuuu .Timp pierdut aiurea. Prietenii stiu dece.

  2. BlogChest Says:

    Speram ca si voi sa ne cititi pe Noi nu numai noi pe voi sau chiar credeti ca sunteti niste vedete intradevar…/? eu unul nu cred salutare de la mare!!!!

  3. mihai Says:

    Gainusa, ar fi fain sa scrii!

    Bafta!

  4. Darius Says:

    @Blogchest: Mă opun oficial şi deschis la ce-ai zis. 🙂 Te condamn!

  5. Colateral » Blogdamnaţi la Internet Says:

    […] Petrisor, Adrian Nastase, Robert Turcescu, Lucian Mandruta, Mircea “Spagat” Badea si Mihai Gainusa. Dintre acestia pana acum a dat curs initiativei doar Adelin Petrisor, insa cea mai asteptata […]

  6. fazedure Says:

    Daca-l lasa cei de la radio…

  7. BlogChest Says:

    la ce te opui Darius ca nu ti-am zis tie absolut nimic sa raspunda cel caruia i-a fost adresata (morala)

  8. Darius Says:

    Dar pot să am o părere contrară, nu? Exprimându-mi-o în absenţa Găinuşii, din partea mea. Şi când a pofti, a răspunde el…

  9. blogatu Says:

    Foarte tare, dar credeti ca toti or sa scrie?
    Ar fi bine ca si Base sa-si faca blog am facut o petitie pentru asta
    http://www.petitiononline.com/Baseblog/petition.html

  10. fanii lu' gainusa Says:

    Gainusa alba-n cioc, Baga un mesaj pe blog. Te rugam!

  11. Sorin Mocanu » Arhiva blogului » Să blogăm. Poate avem şi ceva de zis… Says:

    […] pentru Adelin Petrişor, Adrian Năstase, Robert Turcescu, Lucian Mândruţă, Mircea Badea si Mihai Găinuşă. Provocarea e pe principiul mânuşii aruncate, presupun că respectivii nu vor avea nimic de a […]

  12. Traian Says:

    mai gaozarilor,nu va mai luati de nuti a mea ca va sparg,sa moara masa lu’ tariceanu daca nu

  13. Robinet Turtescu Says:

    Mama? Tu esti?

  14. Vila in Delta Says:

    Hai,tovarase,iesi din vila si posteaza!:)

  15. Mac Says:

    In sfirsit! Mihai, sa stii ca sunt unul din fanii tai cei mari! Si asta de cind inca scriai in Academia Catavencu si mai ales rubrica “Jurnalul lui Tetelu”. Mortale acele scrieri! Nu se gindeste nimeni sa le puna pe toate intr-o carte, oare…?! FELICITARI SI MULT SUCCES IN CONTINUARE!

  16. sna3ke Says:

    tare tare…vizitati http://2pros.wordpress.com

  17. rosu cristian Says:

    #

    #

    suntem doi parinti disperati in urma cu opt zile in urma unui control RMN am aflat ca fetita noastra in virsta de opt anisori are o tumora la glanda hipofiza mai exact diagnosticul este de PROCES TUMORAL INTRA SI SUPRASELLAR,CU ASPECT DE INFILTRAT HIPOTALAMO-HIPOFIZAR daca este cineva care sa ne poata ajuta cu informatii despre clinici de specialitate din tara cit si din strainatae,si costurile unei astfel de operatii va rugam sa ne contactati la cristirosu73@yahoo.com sau la tel 0720/104.454 VA MULTUMIM DIN SUFLET siDumnezeu sa ne ajute

  18. ion Says:

    http://corina-enache.myblogland.com/codita-b1/Ian2009-b1-m200901.htm

  19. vichi Says:

    HU AR IU ? asta ca sa intelegi

  20. vichi Says:

    multumesc ca ma bagi in seama

  21. ion Says:

    as vrea sa discutam dar nu resesc sa dau de tine.

  22. ion Says:

    nasule,as vrea sa stam putin de vorba daca se poate?

  23. vichi/iasi Says:

    UITE CA M-AI ATRAS. SUNT FOARTE INCANTAT. NOROC CA EXISTI SI AI UN BLOG. LA MOARTE SA-L LASI MOSTENIRE

  24. disa Says:

    chiar mi-ar placea sa vad pe Gainusa cum va ridiculizeaza pe acest blog propriu.
    Il asteptam.

  25. LILINDA Says:

    IN ATT: CARCOTASILOR SI IN MOD SPECIAL LUI gainusa…MAI gainusa, TI-A LUAT O JUMA’ DE AN SA ADUNI DEPECHARII, SPER SA NU ITI MAI IA O JUMA’ DE AN SA-I IMPRASTII….ATI VBT O JUMA’ DE AN DE DEPECHE MODE, FARA CA EI SA MAI AJUNGA LA BUC…MA GANDESC CU GROAZA CAT ATI MAI FI VBT DAKA EI AR FI.., SAU..CAT VETI VBI CAND EI VOR VENIIII…!!!!SI MIE IMI PLACE DEPECHE, DAR…PREA MUUUULTA IN FICAT TOTUSI CA DAKA VENEAU, DADEAM IN HEPATITA MAI INTAI DIN MOTIVE DFE MEDIA SI APOI VEDEAM SI CONCERTUL….NU MAI POT CU DEPESARIII…RUGAMINTE..POATE II IMPRASTII FARA SA FACI ZGOMOT…TE PWPA O ADMIRATOARE numai A TA…LILI BOLINTIN

  26. mhclbb Says:

    Deci…?

  27. Chocolate Gun Says:

    http://chocolategun.wordpress.com

    Interesant ^^

  28. bypredo Says:

    uite vezi ce te iubeste oamenii..toata lumile se roaga de tine sa scrii ceva…acestea fiind zise, Sanatate, Doamne’ajuta , Numa’ bine 😉

  29. Ovidius Says:

    LA MULTI ANI ….. Mihai tata….. sa cotcodacesti cel putin inca pe atata…..

  30. Cornelia Galavan Says:

    ZIUA MONDIALA DE COMEMORARE A VICTIMELOR TRAFICULUI RUTIER – 2009.
    ‘LACRIMA RUTIERA’ – LA..CRIMA RUTIERA.
    Ieri 15 noiembrie 2009 a fost Ziua Mondiala de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier. Cu acesta ocazie la Bucuresti in Piata Universitatii prin organizarea celei de a-IX-a editii a proiectului ‘LACRIMA RUTIERA’ au fost comemorate cele peste 60.000 de victime ale accidentelor rutiere decedate in perioada 1990 – 2009. Actiunea civica a fost singura manifestare publica din tara organizata de victima unui accident de circulatie in urma caruia a ramas infirma. Cu aceasta ocazie au fost aprinse lumanari au fost depuse flori si am varsat in amintirea celor disparuti o ‘lacrima rutiera’. Au fost comemorati printre altii persoane cunoscute ca Teo Peter, Laura Stoica, Cristian Nemescu si altii dar si miile de victime necunoscute ca ce 14 OAMENI disparuti in tragedia de la Scanteia judetul Iasi care a indoliat intreaga tara. Proiectul ‘LACRIMA RUTIERA’ se doreste totodata si un strigat disperat adresat statului indiferent si pasiv fata de acest ‘genocid rutier’. Autoarea acestui proiect apreciat chiar si Consiliul Europei la cel mai inalt nivel si de ONU sI care a fost sprijinit doar de Directia de Politie Rutiera si Brigada de Politie Rutiera a Municipiului Bucuresti este Cornelia Galavan.
    Ne mor copiii, ne mor parintii, ne mor rudele, ne mor prietenii.
    INCONSTIENTA LA VOLAN UCIDE.
    LIPSA INFRASTRUCTURII RUTIERE UCIDE.
    MOR OAMENI NEVINOVATI.
    STOP GENOCIDULUI RUTIER !
    lacrima.rutiera@yahoo.com

  31. lilian Says:

    Feng Shui porneste de la un principiu de baza: crearea unui echilibru intre energiile yin si yang si combinarea armonioasa in acelasi cadru a celor cinci elemente ale naturii: lemnul, focul, pamantul, apa si metalul.
    Mediul in care exista – in raporturi echilibrate – toate aceste 5 elemente este un mediu perfect in care individul se va simti cel mai bine. Feng Shui are un singur scop: fericirea, care, conform filosofiei chineze, poate fi atins doar intr-un mediu perfect echilibrat.
    Mediul in care traiti este foarte important pentru a avea o viata linistita si armonioasa, deci urmariti, in amenajarea interiorului in care vietuiti, sa respectati cateva principii de baza. Feng Shui are la baza echilibrarea energiei.
    CHI Chi este o forma complexa de energie, considerata a fi energia universala care mentine totul in viata, o forta invizibila ce ne inconjoara in permanenta si ne asigura sanatatea fizica si psihica, fericirea si bunastarea.

  32. Vali Says:

    Voua vi se pare normal cum s-au dat banii sambata, pe 28 noiembrie, la Kiss Cash? Fata aia nu stia indiciul si Carmen i-a dat banii. Asa isi trateaza Kiss FM ascultatorii fideli? Ii ignora? Ii crede cretini?

  33. serban Says:

    http://versu.ro/GxG513-1562.html faza prea tare cu badea ce se cearta cu un betiv e filamat de fratele meu daca nu merge incearca cu mozila

  34. asdf dgfsdg Says:

    http://www.ziddu.com/albumview.php?auid=200081

  35. Mony Says:

    Asta a fost tot si mai vii si cu noutati?! Ne-ar fi placut sa mai citim cate ceva despre tine si despre ideile pe care le ai!!!!

  36. marinescu Says:

    Unde este coruptia si criza ? Puteti vedea nernorociile facute de UDMR-isti. Intrati pe pagina hotlovestudio.com si veti avea subiecte bomba tot anul.

  37. GXG Says:

    INCREDIBIL http://e-castig.com/index.php?r=p615

  38. DAN Says:

    INTRA SI TU AICI SI POTI CASTIGA :
    http://ia-premiu.com/index.php?r=a2gk

  39. Cristina Says:

    Va rog frumos sa ma votati Savu Cristiana pe http://blog.statederomania.ro/2009/12/concurs-cu-toate-literele-etapa-a-3-a/comment-page-1/#comments

  40. BOTA SILVIU VIOREL Says:

    STIMATE DOMN IN RECLAMA DVS. LA DIGI/CU TENISUL DE CIMP NU ESTE POSIBILSCORUL 4/1 SAU4/2 CI 4/1 SAU3/2
    CU STIMA

  41. trotil Says:

    stimate Bota Silviu Ionel…este mai mult decat posibil scorul de 4-2….la gameuri…in reclama nu zice nimeni ca e 4-2 la seturi(ceea ce ar fi intradevar imposibil intr-un meci oficial…dar nu si intre prieteni unde se poate juca cel mai bun din 9 seturi, sau din 11, sau din 13 sau…….daca te tin picioarele)…fi-ti mai atent data viitoare va rog

  42. Leo Says:

    Sincere condoleante…
    Adio Tony…

  43. doareu Says:

    http://ia-premiu.com/index.php?r=BbwL

  44. IULIAN Says:

    imi ce r scuze ster sa nu deranjez cu inpertinenta mea ai putea citi si intelege urmatorul mesaj dar asra nu ar fi totul esenta transmitel mai departeAlege libertatea Elibereazate

    Fi cel ce anvinge acest sistem actual bazat pe nonvalori morale .Singuri decideti calea fiti convinsi si convingatori
    Sa punem egal = intre noi toti,aceasta spunind NU dependentei totole si mondiale a unui sisten invechit si depasit
    de valori neechilibre ce nu are egal ci doar imultiri ce nu are parti egale si duce instre o viata fara sens viitor ori tel
    dorinte vis sau aptitudini totul devine tot mai monoton.
    Nu invatam sa invatam nu stim sa invatam sa invatrampe nici 1 sau pe altu nu asteptam decat gresala sa invatam
    dar no ietam
    In asteptarea unor motivati ne inpreptam zilnic catre obligati ce ne incatuseaza si ne ingradesc dorintele puterile
    deciziile visurile chiar si dragostea e denaturata,daca vrei sa schimbi deva nu poti?TU hotarastice ce vrei.poti,
    dorestisau visazi sa fi sau faci!
    Daca vrei sa schimbi ceva te schimbi pe tine insuti mai intii singur si definitiv de potinu te opri continua sa pui tot
    cea ce ai in valuare pt tine pt toti nu inceta nici o clipa sa te respletesti te tine insuti prin ceilalti pt ceilaltiofera totul
    tot mai mult pe fiecare zi cetrece mai multcaieri si maiputin ca mnine si nu lasa pe maine cea ce puteai face inca
    de ieri
    Omenitea nu are nevoie de nimic in plus,avem totul doar trebuie sa il expluatam nu ca pina acum a omului de catre
    om ci a resurselor de catre el aducand spre ajutorarea oamenilor si a tutror sa ne avem cu toti si uni pe alti alaturi intodeauna singura conpescare sa fie aducerea serviciului in ajutorul tuturor oamenilor sa nu mai fie nevoiti intinda
    mina sau sa fure sa fim utili unu altuia alaturi si de bun ajutort total dezinteresati material (banesc) sa oferim totul
    si sa nu precupetim nimic nici vinde ori cumpara ,serviciu,sprijinurecunostintainvataturaiubire dragosteasi afectiunea
    sau emotvitatea pe care trebuie sa le avem si sa le impartim uni cu alti tuturora nemijlocit,neconditionat,neprecupetit.
    Punerea in valuare a acestor minunate bogatiice pot fi dobindite doar prin munca va aduce egalitate .
    Mutare ce poate misca intreg sistemul trebuie facuta si consta in trecerea imediata la un sistem de valori morale si erahi egele material fara diferentieri sau supradimensionari oferind totul tuturor vom primi tot de la ei toti .
    SA bucutam cit mai multi dimtre noi si bucurosi vom fi si noi

    • Fanica Says:

      Mare ti-e gradina, Doamne si multi smuciti in ea.Sa (ne) bucutam… ca exista un Iulian in conpescare si la noi.

  45. IULIAN Says:

    cer scuzele de riguare m-am grabit recunosc

  46. IULIAN Says:

    ba nu mai bateti cimpi tara chiar arde in ochi altora care incearca sa ii mai tina inca deschisi si cu ea vom arde cu toti daca inca dormim
    TREZITIVA LA ADEVARATA VIATA

  47. alphonso Says:

    Vezi ca-ti las o basculanta cu slobos la huidu, hai sa ai pofta.

  48. dasichh Says:

    si aici gasiti ceea ce cautati
    http://cati-ca-voi.com

  49. stanciu Says:

    gainusa esti capusa,si mai prost decat o usa!ha ha ha esti un idiot prin excelenta,daca te crezi destept te astept in direct la televizor nu numai inregistrat papagalule.

  50. rolete textile Says:

    intradevar un geniu
    nu baga in seama toate rautatile

  51. abc Says:

    Gainusa esti tare cretin cand stai cu coarnele alea de diavol la emisiune…

  52. Paparazzi Says:

    Domnul Huidu in primul rand va salut sunt un mare fan al dumneavoastra si a intregi echipe Carcotasii . Vreau sa va arat niste materiale postate de catre un utilizator pe Youtube cea ce nu prindeti voi mai jos gasiti adresa iar acolo sunt mai multe gherle date pe Tv http://www.youtube.com/watch?v=8ZCP579pfsY&feature=related

  53. Florin D Says:

    cand scria domnul Gainusa intro-ul la Chestiunea Zilei tresaream intrebundu-mi tatal cine scrie textele…..aveam doar 12 ani,nu intelegeam mare lucru dar asta mi se parea altceva,o emisiune in care in scurt timp ai devenit mai destept decat patronul tau

  54. fghfgh Says:

    Un tip inteligent s-a gandit sa faca o petitie nationala…prin care cere sa fie numit manager la Adevarul 🙂

    http://cati-ca-voi.com/ma-propun-director-editorial-la-adevarul/

  55. above reason Says:

    a aparut prima autobiografie a unui dj roman, intitulata ”Exilat in Babilon-Destinul unui dj”, autor Arcadian Dean Joseph. o carte exceptionala, pe care o recomand.detalii pe arcadiandeanjoseph.blogspot.com. cu deosebita consideratie,

  56. marcel hoara Says:

    http://www.lp.ro/un-tablou-de-dimensiuni-minoreapartinand-lui-sorolla-dipare-din-muzeul-benlliure-din-valencia

    Tablou de Sorolla furat

  57. simona Says:

    Salut Gainusa! Esti un scump! Imi pare rau ca esti casatorit(daca bine stiu). te puuup si cine stie…

  58. t Says:

    Am doar o intrebare la voi in emisiune cum merge colaborarea PDL – PSD.

  59. Razvan Says:

    Bine te-am gasit Gainusa in lumea blogurilor. Asteptam si alte posturi de la tine. 😀

  60. Adrian Says:

    “V-ati intrebat vreodata de ce sunt atat de crispati, dominati de atacuri de panica, obsedati de inavutire si au constant alaturi o perfuzie cu antipatie intravenoasa data pe maxim majoritatea lucratorilor antenelor. Ei bine, din cauza posetelor, ceasurilor si limuzinelor acelor capuse si tenii ce conduc si vietuiesc pe\in corpul acestei natii, permanent prezenti in emisiunile lor (unii idolatrizati altii demonizati) si dupa care balesc si care le inegresc sufletul numai la gandul ca le putrezesc ciolanele goale de accesorii de lux. Ei sunt promotorii jurnalistului surogat, dezumanizat cu ochii impaienjeniti de maladia inavutirii si aflati intr-o competitie, framantare interna si continua de a-si asigura o cat se poate de mare avere. Ei sunt cainele legat ce latra si la luna pentru blidul de-a doua zi, ei sunt virusul ce inoculeaza populatia cu frustrare si venin pentru o tinichea si o paine murdara. Din punctul meu de vedere sunt construiti pe acelasi cod genetic ca si cei care au ingenuncheat tara, ca si cei la care boala avaritiei e in faza terminala. Aceasta “doamna” este un cadru de nadejde al acestei cantine tv ce are ca meniul resturi menajere calde si ofurile nemultumirii.”
    Ce spui de acest coment postat la articolul unui ziar ce o avea ca stire pe Stoicescu si semnat… CTP?

  61. patriotul Says:

    Mai boule, iti inveti copii sa urasca tara cum fac romanii parveniti, ma refer la cei care pleaca asa ca prostii…Daca fetita ta va ajunge mare culegand capsuni in Spania o sa-ti multumeasca cu injuraturi si suturi in fund ! Asa toti prostii fug si dau peste un rahat in viata ! Asa iti inveti copiii sa isi scuipe tara ! Pe bune daca nu sunt mai patrioti somalezii decat noi, sa mor eu daca nu ! Dar in Grecia, toata lumea ramane si nu vezi pe nimeni ca pleaca, la falimentul in care a dat tarisoara aia sudica, ar pleca un sfert de populatie…Mare prost esti, asa educatie dai la copii ! Esti un kkt, unul care a prins si el niste figuri de cand a ajuns la o emisiune tare care a devenit in timp din ce in ce mai de…RAHAT ! Daca tot iti place in Canada, sa stii patru ochi, acolo ajungi sa faci munci umilitoare pentru nu foarte multi bani, doar nu crezi ca un vanzator ajunge miliardar in cateva zile in Canada, de exemplu ! Hai sictir, imi erati sipatici inainte, acum pentru nimic nu aveti respect ! Daca te-ar vedea Tepes te-ar trage in teapa, ca vremuri grele exista si atunci, dar vai de tradatorii ca tine ! Pentru mine este o tradare sa iti inveti copiii sa-si renege tara, dezertorule !

  62. VirtualKid Says:

    L-am gasit pe Dan Andrei Aldea.

  63. Aron Roxana Says:

    Buna Mihai,

    Iti scriu din prisma unui voluntar vioi si tenace care doreste sa ii faca pe ceilalti partasi la activitatile sale. Sunt Roxana Aron, membru al organizatiei ASER (Asociatia Studentilor Economisti din Romania) si in prezent lucram la unul dintre proiectele noastre, FORCE, adresat liceenilor. Acesta este un proiect de interes national si ne-am dori ca mesajul nostru sa ajunga in cat mai multe licee, in toate colturile tarii. Te contactez in eventualitatea unei colaborari pe partea de promovare.

    FORCE (Foundation for Opportunity, Responsibility and Chance for Education) este un program national sustenabil de responsabilitate sociala si implicare in comunitate, care se axeaza pe dezvoltarea personala si profesionala a liceenilor cu potential si performante academice crescute, insa cu oportunitati limitate de dezvoltare din punct de vedere social, material, cultural si geografic.

    FORCE consta in realizarea unei Scoli de Vara pe parcursul a 10 zile in luna August 2010, precum si in realizarea de programe ulterioare de mentorship, implicare comunitara si dezvoltare de proiecte sociale la nivel local de catre tinerii participanti, prin intermediul Comunitatii FORCE si a partenerilor de proiect.

    Sper ca proiectul sa ti se para suficient de interesant si sa se concretizeze intr-o frumoasa colaborare.

    Iti multumesc pentru timpul acordat,

    Roxana Aron

  64. Florin Buzdugan Says:

    Interesantă chestie, din fericire (sau nefericire) eu am un blog, deci nu pot fi beneficiarul unui “freemade blog”, însă pot spune cu inima deschisă (imaginea plastică, desigur) că aştept cu nerăbdare să văd ceva nou de la Mişu Găinuşă, în condiţiile în care îl resoect ca autor şi Cronicar al Cronicii Cârcotaşilor!

    Succes, felicitări şi La Mai Mare, fără sh-uri şi tz-uri, desigur!

  65. Florin Buzdugan Says:

    Erată: îl respect, nu reosect, imagine plastică, nu imaginea plastică. şi am fost cât se poate de sincer, şi deloc ironic!!

    Florin Buzdugan, cu stimă!

  66. Alina Says:

    Aceasta rugaciune se spune in 9 zile de MARTI la rand, avand o lumanare sfintita aprinsa. Rugaciunea este atat de puternica, incat inainte de a termina novena, se va primi lucrul cerut oricat de greu ar parea.

    Sfanta MARTA, ma indrept catre tine plin(a) de incredere, cerandu-ti ajutor. Cred cu tarie ca ma vei ajuta si ma vei sprijini cand mi-e greu. Spre a-ti arata recunostinta mea, iti fagaduiesc sa o fac cunoscuta si altora aceasta rugaciune. Te rog cu umilinta sa-mi aduci alinare in suferintele si dorintele mele.
    In numele negraitei bucurii care ti-a cuprins inima cand i-ai oferit adapost Mantuitorului lumii in casa ta din Betania. Te implore, roaga-te pentru mine si familia mea ca sa-l pastram pe DUMNEZEU in inimi, astfel incat sa ne invrednicim a primi ajutor in nevoile noastre, mai ales in durerea care ma copleseste acum (aici spune-ti dorinta).
    Te implor ajutatoarea celor aflati in suferinta, infrange orice greutate, precum ai infrant balaurul care zace la picioarele tale.

    Tatal nostrum si Nascatoarea (de 3 ori).

    Sfanta MARTA, roaga-te pentru mine si familia mea.

    Amin!

  67. Apostica Paul Says:

    Se vehiculeaza pe forumuri ca Mircea Badea are un penis de 12-13cm adica multa lume afirma chestia asta cica ar fi avut o prietena prin Ozana cand avea emisiune cu Teo si ca ar fi dezamagit-o atat de tare incat a doua zi l-a parasit si l-a facut de ras in tot cartierul multa lume a dat mesaje si a confirmat povestea. Sa fie asta motivul pentru care el e atat de frustrat, complexat, surmenat etc? Mie imi e mila de el si sper ca il poti consola spunandu-i ca e ok pentru a putea trece peste chestia asta care e foarte periculoasa daca nu este rezolvata la timp. Avand in vedere ca Mircea are o varsta inaintata la el e si mai periculoasa problema. Sper ca ii puteti da nr. meu de tel. pentru ca imi doresc sa il ajut fara cost. Numarul meu este: 0726793394. Fac si terapie de cuplu deci poate veni si cu d-ra Carmen Bruma. Va multumesc si Doamne ajuta!

  68. Cosminalin Says:

    Site www cosminalin peperonity com

  69. andrei Says:

    tin sa te anunt gainusa ca esti cel mai nesufrit si fara haz din toata tara asta …si sa mi bag pula n gura ta de maimutoi

  70. Ioana Says:

    Acum cateva minute cei de la TSR Austria au spus ca Huidu a murit din cauza comei induse.Condoleante familiei

  71. Cody Says:

    Huidu e bine. Uitati+va la TV

  72. gabi Says:

    VRETI SA SCADA PRETUL BENZINEI? TREBUIE SA RUPEM O VERIGA DIN CARTELUL BENZINARILOR:
    NICI UN ROMAN SA NU MAI CUMPERE BENZINA DE LA OMV/PETROM, OMV, PETROM sau PetromV, TIMP DE O LUNA!
    De ce OMV? Pentru ca ei au avut nesimtirea sa spuna in 2004: “Trebuie sa ne vindeti Petrom si bogatiile subsolului pe mai-nimic ptr. ca altfel nu veti intra in Uniunea Europeana!” si ptr ca ei extrag pe mai-nimic petrolul romanesc si-l vand romanilor cu preturi de Brasil!
    NIMENI NU MAI CUMPARA DE LA OMV/PETROM timp de o luna! Hai sa fim UNITI MACAR O DATA si veti vedea rezultatele!
    CITESTE SI TRANSMITE MAI DEPARTE!

  73. luminita_ionela Says:

    buna ziua,am 20 de ani sunt din bacau si lucrez ca casier si imi doresc de mica un leptop crede-ti ca puteti?

  74. mihaela andreiovici Says:

    Am vazut emisiunea de azi (9 martie). Respectele mele. Sunteti intradevar o familie minunata. Emisiunea a fost buna dar, chiar daca ar fi fost proasta tot mi-ar fi facut placere sa va vad. Prietenia este un lucru minunat si…rar, mai ales in lumea vedetelor. Cred ca prietenia voastra este cea mai eficienta metoda de recuperare pentru Serban.

  75. Petru Dolhescu Says:

    Haideti impreuna SĂ ÎNVINGEM DEŞERTUL DIN NOI ŞI DIN CURTEA ŞCOLII ! detalii aici: http://imperfect-blog.blogspot.com/2011/03/sa-invingem-desertul-din-noi-si-din.html (eu nu sunt decat un elev care ii pasa de liceul in care invata)

    Va multumesc !

  76. anonim Says:

    OMUL FARA DUMNEZEU NU POATE FACE NIMIC
    ORTODOXIA DE 2000 DE ANI SPUNE ASTA
    NU LASATI BOALA EGOCENTRISMULUI SA ROADA BUNATATEA SI SMERENIA
    DE ESTE CINEVA BOLNAV SA CHEME PREOTII BISERICI
    DACA TRAITI IN DUHUL IN DUH SA SI UMBLATI

    DOAMNE AJUTA
    NASULE FA-TI DATORIA SI MERGI IN PELERINAJE CU SERBAN
    NU IL LASA CA DOCTORII FAC SI EI CE POT
    NUMAI DUMNEZEU VINDECA CU ADEVARAT

    SERBANE FII TARE
    DUMNEZEU SA NE IERTE PE TOTI
    AMIN

  77. Prajitura “Gainusa” « Cuisinerie pentru ne-toti Says:

    […] vom spune ca am facut  Prajitura Gainusa, cu lapte de gainusa, o pasare mai domestica, cu apucaturi exotice. Si cum nici Gainusa nu e un om […]

  78. lilianissimo Says:

    pai asta-i tot …nu ai si tu un gainusa.ro sau .com sau ma rog….

  79. Gogaie Says:

    Blogul lui Gainusa nu e asta! E http://www.gogaie.ro.

  80. cris Says:

    Draga Mihai,

    Astepti cu nerabdare ca de altfel multi dintre romani, si nu ma refer numai la bucuresteni ci si la locuitorii din toata tara unde situatia depaseste rationalul, ca sa fie votata “Legea Maidanezilor”

    In acest moment sunt doua tabere “iubitorii” si “anti”.

    Ceea ce ma intriga este inertia si chiar duplicitatea mass-media:

    Daca un maidanez e “agresat” ai sa vezi pe toate posturile si in toate ziarele compasiune pentru el si revolta pentru atacator,minute in sir dedicate, dosare penale, scrisori de amenintare scrise asa zisului agresor al maidanezului.

    In schimb cand o persoana e Ucisa de haite mass-media prezinta rapid stirea fara comentarii si se asterne Tacerea.

    “Iubitorii” de maidanezi vin la TV organizeaza mitinguri si isi fac permanenta simtita prezenta.

    Cei agresati de maidanezi raniti;muscati;infectati;cu degetele amputate se duc la psihiatrii sau scriu pe bloguri.

    N-am vazut un invitat la vreo televiziune sau un miting al persoanelor(multe la numar) muscate sau atacate.

    Ca om obisnuit am trimis emailuri la redactii de ziare,la prefect,la primar, Tacere

    Am incercat sa public un material documentar ,Tacere

    Sper ca si tine sa se voteze Legea,dar sunt sigura ca ori se va amana, ori se va respinge ori nu se va aplica.

    Vom trai cu toti in continuare in mizeria si haosul haitelor pentru ca din pacate cei care doresc o schimbare benefica nu stiu sa se organizeze

    O zi buna

  81. Schule Sorin Says:

    Salut as doi cartea despre povestea lui Schule Sorin. adresa mea este Huedin Str Luceafarului nr 13 cod posatl 4005400. Multumesc mult nu stiu cum ii zice la carte dar stiu ca is pregatit sa o citesc insfarsit!

  82. Florin Says:

    Daca va place aceasta piesa cantata de mine, va rog sa adaugati un comentariu/reactie si Like:

  83. ERICO Says:

    http://WWW.ESCORTE69.NET

  84. cazut Says:

    bine ca nu a cazut sus…

  85. Lungu Anca Elena Says:

    La multi ani, Misule!

  86. XutZu Says:

    Posteaza si tu mai des !

  87. eugen Says:

    misule transmitei tu din partea me lui huidu multa sanantate si tot ce asi doreste

  88. Shule Sorin Says:

    Imi plac cartile tale. http://schulesorin.blogspot.ro/ am ceva interesant aici:D

  89. Fanica Says:

    Dle Gainusa.Ma bucur ca traiesti , esti inca pe sticla tv. La multi ani 2013! Pana aici e bine. Mai departe e cu nasolu* nu pentru tine ci pentru colegul ce si-a inchis blogul. Un porc infumurat, cu taxele la zi, la stat.Un neom care isi inchipuie ca daca era vedeta tv nu trebuia sa plateasca, ca orice criminal, omorarea (din vina lui , fara dubii !) unor oameni,nu sobolani, nevinovati.Oricat ar face pe cocosul acum , va veni o vreme cand nu va putea dormi de remuscari.I-o doresc sa fie cat mai curand.In rest , ca oricare semianalfabet, m-am apucat de scris blesteme.Pentruca in masina rosie puteam fi eu.

  90. 1din cei 7,5 milioane de romani Says:

    basist jegos esti,sclavul generalului turrcescu,hoooooooooooooo,,academia catavencu????ha ha ha ……………chiar nu iti e rusine deloc?????????

  91. 1din cei 7,5 milioane de romani Says:

    mare carcotas cum esti,de ce in 2009,in campanie,impartial fiind,singurul candidat politic invitat la voi in emisiune.a fost marele basescu!!!!!!!!!!!sa fie vorba de ochiul dracului???nu cred,nastase e de vina,nu?sunteti varza,glume obosite si pupincurism,bv!!!!

  92. 1din cei 7,5 milioane de romani Says:

    mai tineti minte glumele lui huidu vizavi de cocalari????x5-uri,ochelari,viteza,manele?exact el cand a omorat cativa oameni,mare om,mare caracter

  93. 1din cei 7,5 milioane de romani Says:

    vai,imi este mila de el,marele satiric,dar la familia care a distruso va ganditi?da,stiu nastase si psd pt voi sunt vinovati,evenual voiculesu,felix,marele informator,

  94. nic Says:

    nu mai fa emisiuni cu Huidu, macar atat putea sa faca sa nu mai apara pe sticla … om de cacat…

  95. bibikul Says:

    unde-i blogu’ lu huidu , sa-l felicit si eu

  96. Ovidiu Says:

    Cronica carcotasilor este singurul motiv pentru care mai tin televizorul in priza! Altfel il faceam bibelou demult.

  97. Marco McCranie Says:

    Hello!

    You Need Leads, Sales, Conversions, Traffic for wordpress.com ? Will Findet…

    I WILL SEND 5 MILLION MESSAGES VIA WEBSITE CONTACT FORM

    Don’t believe me? Since you’re reading this message then you’re living proof that contact form advertising works!
    We can send your ad to people via their Website Contact Form.

    IF YOU ARE INTERESTED, Contact us => lisaf2zw526@gmail.com

    Regards,
    McCranie

Leave a reply to Darius Cancel reply